Tehnici de stimulare a creativității
Creativitatea a devenit în zilele noastre o calificare care este cerută din ce în ce mai mult de către organizaţii. Știrea bună e că "A fi creativ" ține de investiția în informare și profesionalizare pe care fiecare individ o face în domeniul său de referință şi nu este fundamentă genetic. Responsabilitatea ultimă este la nivel de individ care trebuie să își cunoască domeniul de activitate și tehnici de stimulare a creativității pentru a genera soluții eficiente.
Articol scris de Janina-Diana Pașaniuc
Tehnicile de creativitate propuse de mine, va ajuta organizația voastră să răspundă eficient la schimbare, să inoveze produse şi servicii care să răspundă beneficiarilor. Folosirea în mod curent a tehnicilor de generarea de idei nu numai că aduce un plus de valoare activității organizației dar şi predispune întreaga echipă să accepte şi să îşi însușească dorința de schimbare şi îmbunătățire ca o trăsătură caracteristică.
Vă propun câteva tehnici de stimulare a creativității în cadrul cărora, voi puteți construi o infinitatea de activități menite să stimuleze creativitatea voastră personală, a echipei și a organizației din care faceți parte.
Tehnicile de generare de idei
Printre tehnicile pe care eu le folosesc, și pe care de altfel le veți recunoște ușor și în cartea 101 activități de generare de idei, se număra şi:
- Analogia, care constă în modificarea unei idei sub influența alteia. Analogia cunoaște mai multe forme: directă - problema curentă este direct relaționată cu o problemă similară care deja a fost soluționată; fantezia - atunci când ne confruntăm cu o problema care nu poate fi soluționată, ne imaginam că ea a fost deja rezolvată și vizualiză modalitatea; simbolică - folosim o analogie poetică sau literară pentru a genera idei atunci când soluția nu este evidentă; personală - când evaluăm problema dintr-o alta perspectivă; forțată - când punem împreună idei care aparent nu au nici o legătură sau nu ar putea să mergă împreună.
- Perspective diferite, când evaluăm aceleiași idei din unghiuri diferite. Modalitatea de evaluarea cunoaște forme variind de la cele 5 simțuri, la perspectiva beneficiarilor, furnizorilor, etc, la abordare critică, pozitivă, intuitivă, etc.
- Folosirea metaforelor, atunci când unim, două universuri cu sensuri diferite. Cheia este similaritatea celor două dimensiuni. Acest procedeu ne ajută să vedem problema dintr-un unghi diferit. Tehnica implica desprinderea a 1-2 principii ale problemei, găsirea unei analogii cu ele, generarea de idei prin folosirea soluțiilor din domeniul analogic în domeniul inițial.
- Bionice, când cautăm o soluție în natură pe care o adaptăm pentru a rezolva problema noastră. Tehnica este extrem de simplă, analizăm și stabilim care este procedeul de rezolvare și apoi aplicăm exact aceiași pași în domeniul de interes.
- Listele de verificare, pe care o folosim pentru a verifica problema dată și pentru a genera potențiale soluții pentru fiecare element în parte.
- Adaptarea, când folosim soluții nerelaționate cu problema dată pentru a ne inspira în rezolvarea ei sau când transformăm soluții mai vechi care nu mai sunt fezabile.
- Întrebărilor, care ne ajută pe de o parte să înțelegem mai bine problema și să găsim soluții eficiente. Tehnica poate fi aplicată folosind întrebările jurnalistice, repetând de mai multe ori aceiași întrebare, rugând participanții să adreseze întrebările la care se caută răspunsuri, etc pe care le adresăm grupului și căutăm împreună posibile soluții.
- Inversarea, când ne focusăm nu pe îmbunătățire ci pe sabotaj și distrugere. Tehnica folosită cuprinde inversarea problemei și înțelegerea modului în care noi sau elemente din jurul nostru pot fi cauza.
- Diagramele grafice, care ne permite corelarea ideilor, diviziunea în categorii și sub categorii.
- Stimuli random, în care folosesc cuvinte, imagini care nu au nici o legătura cu subiectul discuției pentru a găsi inspirație. Tehnica este de obicei folosită complementar cu celelalte tehnici de creativitate.
- Harta ideilor, este cel mai bun mod de a genera idei prin asociere. Procedura de lucru e simplă, se trasează din mijloc, de la idea centrala, în mai multe direcții linii radiale care dau direcția unui grup/concepte de idei, care generează astfel o structură organizată și crescătoare de idei/imagini. Harta ideilor merge prin înlănțuire, orice element de pe hartă poate deveni idea centrală pe o altă hartă.
- Listarea de atribute, ne ajută să ne asigurăm că toate aspectele problemei au fost analizate. Tehnica implica, împărțirea în atribute din ce în ce mai mici a problemei/subiectului analizat. Ea ne permite analiza fiecărei părți componente din problemă și generarea idei legate de acestea.
Bibliografie:
-
The international handbook of creativity, De James C. Kaufman, Robert J. Sternberg,
-
http://course1.winona.edu/kdennehy/ENGR475/Topics/stimulatingcreativity.ppt
-
Voland, Gerard, Engineering by Design, Pearson Prentice Hall, Pearson Education, Inc., Upper Saddle River, NJ, 2004
-
Panitz, Beth, "BrainStorms," ASEE Prism, March 1998, pgs 25–29.


parere asupra tehnicilor