Ei afirmă că oamenii sunt motivați, atât pentru a se vedea pe ei înşişi într-o lumină socială favorabilă cât şi să se prezinte într-o manieră social favorabil. Explicaţiile se axează pe efectul de “trend”, prin care, oameni au dorința de a fi diferiți față de ceilalți, dar acest fapt să aducă un plus de valoare aprecierii sociale. (Isenberg, Turner). În conformitate cu această explicaţie, participanţii la studierea fenomenului de polarizare își schimbă atitudinea tinzând spre o poziţie extremă, în scopul de a deţine o poziţie mai favorabilă decât restul grupului.
Aceste explicaţii au avut în vedere separarea fenomenului de polarizare de cel de conformitate şi de a le vedea ca fenomene complet diferite, în contrast cu, teoria socială de identitate (self-categorization theory) care tratează polarizarea ca pe un fenomen de conformitate.
În condiţii de identificare socială şi auto-categorizare, oameni se conformează cu
prototipul grupului dat de tendinţa centrală a lui – polarizarea nu este altceva decât conformarea la un prototip sau normă deja polarizată în cadrul grupului (Wetherell).
Psihologia socială a avut tendinţa de a vedea conformitatea ca pe un proces de mediere
în care oamenii converg într-un grup spre o poziţie mediană dată de membrii grupului luați individual. În acest context s-a descoperit faptul că deciziile luate într-un grup sunt de natură extremă față de media de deciziilor individuale, ceea ce a tras atenţia oamenilor de ştiinţă, în parte pentru că contraataca noţiunea aflată în vigoare conform căreia grupurile sunt instrumente de moderare şi de conformitate, iar pe de alta parte acest fenomen de polarizare a grupului nu se mai înscria în fenomenul deja validat.
Teoria identificării sociale (self-categorization theory) oferă de asemenea o explicaţie a
efectului de polarizare in grup.

El apare prin intermediul a trei etape:

(1) categorisirea pe sine ca membru al unui grup;

(2) identificarea caracteristicilor tipice, comportamente, precum
şi normele de grup care să diferenţieze sub-grupul de la alte sub-grupuri ale aceluiași
grup şi

(3) stereotipul de sine ca membru al grupului (Mackie & Cooper, Turner). În conformitate cu aceasta explicaţie teoretică polarizarea nu este altceva decât un răspuns la informaţiile pe care sub-grupul propriu le promovează, cu care individul doreste sa se conformeze, altfel spus o aliniere la normele sub-grupului din care acesta face parte. (Hogg).
(1) Categorizare de sine. Cercetările care au vizat acest segment au arătat că participanţii prezintă o atitudine polarizată ca răspuns la argumentele aduse doar atunci când argumentele sunt prezentate de către membrii sub-grupului din care acesta face parte.
Mackie şi Cooper (1984, studiul 1), în cadrul unui grup de experiment prin care participanți care au fost în favoarea menținerii testelor standardizate ca admitere în facultate, ascultau o discuţie înregistrată, prin care trei oameni prezentau argumente, fie în favoarea, fie împotriva păstrării unei anumite politici de admitere la facultate. Participanţiilor li s-a indus idea că și ei vor participa într-o discuţie de grup similară,
mai târziu, şi că grupul lor va concura într-o dezbatere cu miză financiară. La jumătate dintre participanţi li s-a sugerat că la discuțiie care vor urma vor participa și persoane pe care aceștia le-au auzit pe banda magnetică, ca membrii ai grupului lor de  dezbatere, iar celorlați li s-a comunicat că aceștia vor fi membrii grupului opus (combatant). Rezultatele cercetării au arătat că participanţii care au crezut că la
discuțile auzite au fost membrii viitorului lor grup au expus o atitudine mai polarizată decât cei care au auzit discuţia identică dar atribuită grupului combatant. Deşi argumentele au fost auzite de către toți participanţii, numai participanţii care s-au clasificat pe sine înşişi membrii ai grupului de pe bandă, au manifestat o atitudine polarizată și şi-au schimbat atitudinea lor în favoarea reținerii testelor standardizate (1 Attitudes, norms and social groups, Joe Cooper, Kimberly A. Kelly, and Kimberlee Weaver (pg 270)).
(2) Polarizare a normei de grup. Mackie de asemenea, a examinat și procesele - polarizarea normei de grup şi auto-stereotiparea - prin care categorizarea socială este postulată ca deteminantă a efectului de polarizare. Mackie (1986) a constatat că participanţii au avut tendinţa de a atribui ca atitudine o pozitie extremă propriului grup, decât au făcut observatori neutrii, care au auzit aceeași discuţie. Mackie (1986) speculează că această percepție accentuată sau polarizare a normei grupului poate să îi fi condus pe participanţi să înţeleagă faptul că grupul lor a fost mai mult mai unitar, în poziţia sa cu privire la problema testării standardizate, decât ar fi fost atribuită de observatori neutrii (2 Attitudes, norms and social groups, Joe Cooper, Kimberly A. Kelly, and Kimberlee Weaver (pg 270)).
(3) Conformitatea cu normele polarizate. Rezultatele lui Mackie sugerează de asemenea, că atitudinea expusă de polarizare de grup este o consecinţă a procesului de expunere a participanţilor la normele deja polarizate sau extremizate ale grupului. De exemplu, într-un set de două studii realizate de Mackie (1986), care arătau o corelaţie semnificativă între schimbarea atitudinii pre-test și post-test la participanți, în  condițiile în care diferenţa dintre pretest şi norma de grup era evidentă doar pentru participanţii aflați în situația de a face parte din sub-grup. Aceste analize sugerează
faptul că participanți pentru care grupul a fost important, percepţiile normei grupului  i-au influenţat în a schimba atitudinea lor faţă de problemă.

Contextul comparativ. Alte studii au demonstrat că contextul grupului în care participanții sunt implicați influenţează gradul şi direcţia de polarizare a grupului. În mod specific, teoria categorizării de sine susţine că polarizarea de grup este "conformitatea cu o normă polarizată care defineşte un grup propriu, spre deosebire de alte grupuri, într-un anumit context social " (Hogg, Turner, Davidson), si că manipularea contextului social prin introducerea unor alte grupuri în acestea, influenţează gradul şi direcţia în care grupul definește normele. Rezultatele din acest studiu au arătat că atunci când grupurile s-au confruntat cu alte grupuri aflate la un pol sau altul al unei scări, fie de risc, fie de precauție, grupurile au polarizat in direcţia opusă față de subgrupul opozant spre care acesta deja înclinase.
Argumente convingătoare, comparaţia socială şi de auto-categorizare, toate explicaţii pentru polarizarea grupului, sugerează moduri diferite care pot influenţa schimbarea atitudinii în cadrul grupului.

Bibliografie

1. (1997). Group Communication. Oxfordshire, OX UK: Taylor & Francis Ltd..

2. Moscovici, S., & Zavalloni, M. (1969). The group as a polarizer of attitudes. Journal of Personality and Social Psychology 12, 125-135

3. http://en.wikipedia.org/wiki/Group_polarization

4. http://uchicagolaw.typepad.com/faculty/2005/12/polarization_pl.html

5. Rothwell, D. J. (1986). Risk-Taking and Polarization in Small Group Communication. Communication Education, 35, 182-187.

6.http://www.spring.org.uk/2009/09/group-polarization-the-trend-to-extreme-decisions. php

7. The Blackwell Encyclopedia of Social Psychology, Edited by: Antony S. R. Manstead and Miles Hewstone, eISBN: 9780631202899, Print publication date: 1996