Teoria factorilor interesați pornește de la premisa că valoarea adăugată este necesară și implicită mediului de afaceri. Ea este ceea care îi poate determina pe manageri să articuleze valoarea adăugată pe care aceștia o crează și o aduc cu ei înspre factorii interesați.  Tot ea este ceea care determină managerii să își clarifce modul în care fac afaceri, cu specific pe felul și modul în care aceștia își vor crea o relație cu factorii interesați pentru a livra serviciul.  Teoria factorilor interesați are ca premisă faptul că deciziile manageriale trebuie făcute în lumina impactului pe care acestea le au asupra factorilor care pot fi afectați de catre decizie(Freeman, 1994).  Acești factori includ acționarii și antreprenorii, managerii, angajații, furnizorii, clienții și comunitatea (Beauchamp & Bowie, 2004).

Teoria factorilor interesați pe scurt

Teoria factorilor interesați este legată de managementul organizațional și etica afacerilor cu adresabilitate directă la valori și elemente de moralitate folosite în managementul organizațional . Ea a fost intițial detaliată de R. Edward Freeman în cartea Strategic Management: A Stakeholder Approach care identifică, definește, descrie și recomandă modele și metode pentru o abordare integrativă de către manageri a grupurilor denumite factori interesati în managementul afacerilor, pe scurt principiul cine și de ce contează .

Definiția factorilor interesați

Persoane, grupuri sau organizații care au un interes direct sau indirect în cadrul organizației/afacerii/proiectului și care pot afecta sau pot fi afectați de către obiectivele, activitățile sau politicile acesteia. Astfel definiți factorii interesați au un potențial dublu de interacțiune sau schimb de influență.

În legătură cu definiția factorilor se ridică trei probleme de ordin practic: ceea a legitimității, a aplicării practice a teoriei și cea semantică.

În lumea de azi există o paletă largă de factori interesați care se auto-legitimează (cei care cred despre ei că sunt factori interesați, sunt și de facto așa), totuși în ochii managementului nu toți dețin aceiași legitimitate. Cel mai evident grup de factor interesați se poate încadra în următoarele grupe: antreprenorii propriu-ziși, clienții si anagjații.  Din punctul de vedere a lumii pluralistice în care trăim este imperios necesar introducerea și altor factori precum : competitori, furnizori, factori cu un interes special, societatea sau comunitate în termen larg. Dispute în literatura de specialitate apar și pe necesiatea includerii sau nu a mediului natural ca și factor interesat.

O altă problemă care apare, este legăta de aplicarea teoriei în practică: cum se face estimarea și analiza interesului factorilor dacă acceptăm definiri largi precum comunitatea, dacă interesele factorilor nu sunt aliniate ci extrem de variate, cum luăm decizia, cine definește interesul noțiunilor ”abstracte ” precum mediul natural, etc?

O treia problemă este legată  chiar de  traducerea ei din limba engleză în limba română. În momentul de față sunt acceptate ca și traduceri două variante: factori de interes și factori interesați. Factori de interes pentru cine, pentru antreprenori. Oare traducerea ei, ca factori de interes,  în acest context nu este facută tocmai din prespectiva teoriei shareholderilor, pe care în facto venea să o contrabalanseze?

Tipuri de factori interesați

În cartea lor, “The Stakeholder Corporation”, David Wheeler and Maria Silanpaa definesc factorii interesați folosind următoarele categorii, primari și secundari, sociali și nonsociali.  Factorii scoiali primari au un interes direct în succesul organizației și de aceea au și influența ceea mai mare, factorii sociali secundari chiar dacă și ei la rândul lor pot fi extrem de influenți, în special în ceea ce priveste reputația și imaginea publică, totuși interesul lor este mai mult reprezentativ decât direct.

O altă clasificare, a fost făcută  în 1994 la Conferința Teoriei Factorilor Interesați la Toronto, în: Factori de Bază (Core), Strategici și de Mediu (Enviromental). Factorii de bază sunt un subset al Factorilor Strategici de care  depinde supraviețuirea organizației, Factorii Strategici, sunt cei care sunt vitali pentru organizației iar cei de Mediu sunt toți cei care nu intră în cele două categorii și sunt legați de oportunități și amenințări care se petrec la un moment dat.

În viziunea mea exista trei categorii în care pot fi încadrați factorii interesați: Primari a căror  permisiune e necesară pentru a duce la îndeplinire misiunea organizației și cei care sunt în mod direct afectați, Secundari sunt cei care sunt afectați în mod indirect, Terțiari, care nu sunt afectați, nu sunt implicați dar care pot inluența fie pentru fie împotrivă.

Tipologia factorilor interesați

Construind pe idea că factorii interesați au atribute ca: legitimitate, putere și urgență, Mitchell, Agle și Wood au generat o tipologie a factorilor interesați care are la bază aceste atribute.

Legitimitatea se referă la validitatea percepută a interesului unui factor interesat asupra unei parți dintr-un subiect. De aceea, proprietarii, agajatorii si clienții posedă un grad mare de legitimitate, datorită relatiilor explicite, formale, pe care le au cu organizația. Factorii interesați care sunt mai la distanță față de organizație, ca de exemplu grupurile de activiști sociali, competitorii sau mass media ar putea fi considerați ca având o legitimitate mai scazută.

Puterea se referă la abilitatea sau capacitatea de a produce un efect. De aceea, fie că are sau nu legitimitate, puterea înseamnă ca acel factor interesat ar putea să afecteze organizația și afacerea. De exemplu, cu ajutorul mass media, un grup mare, vocal, activiști sociali ar putea sa capete o putere sporită asupra unei afaceri.

Urgența se referă la gradul în care interesul unui factor necesită atenția și răspuns imediat din partea companiei. Un grup de management ar putea sa perceapă o grevă sindicală, un boycot al consumatorilor sau un grup de activiști ce pichetează sediul drept o urgență.

La aplicarea practica a teoriei, aceste trei dimensiuni sunt folosite și la analiza intereselor factorilor interesati, sub forma de matrici de analiza.

Baza legitimitatii factorilor interesati

Legitimitatea, la fel ca și clasificare factorilor interesați, a fost și este subiect de discuție, trebuie ca acest status să fie rezervat doar celor care au o relație stransă cu organizația sau definirea lor trebuie interpretată în sens larg și considerate toate grupurile care sunt afectate sau afecteză organizația? Trebuie intergrate și alte categorii de factori precum media, organizațiile nonprofit, mediul natural, etc? Cum pot lua managerii această decizie?

Dacă în definerea din subcapitolul tipuri de factori interesați, am prezentat clasificarile agreate, în care factorii aceptă beneficii iar organizatia are obligatii morale, acum aș vrea să aduc ca și punct central al discuției candidații conntroversați la statutul de factor de interesați, cei pe care eu i-am numit terțiari.

Au aceștia dreptul de a fi numiți factori interesați? De exemplu, competitorii, pot afecta organizația dar managerii nu au nicio obligație morală de ”a veghea la binele lor”, o organizație se poate folosi de media pentru a se promova dar asta nu înseamană că răspunde valorii intrinsece a mediei. În mod similar mediul natural nu este un factor normative dar poate deveni legitim dacă factorii interesați au o afinitate față de acesta.

Care sunt nevoile lor

În practica current este aproape imposibil de aflat cu precizie ce anume doresc factorii interesați. Fiind imposibil ca toate grupurile să aibă acelaşi tip de interes şi aceleaşi solicitări în cadrul unei  organizații, teoreticienii precizează că managementul grupurilor ar trebui să poată “administra conflictele posibile izvorâte din interese diferite.

Din păcate în realitate sectorului de afaceri din România, focusul discuției atunci când vorbim de factori interesați este pe resursele necesare și alocate și mai puțin pe valoarea adăugată pe care organizația o aduce factorilor interesați care rezultă din comunicarea și analiza obiectivă a nevoilor acestora.

În practică sunt prea puține firme care să nu execute doar ”un dans” formal cu factorii interesați, informari, ocazional notarea nevoilor și înaintarea lor către management, dar acțiunile adevărate de prioritizare și alocare de resurse adaptate nevoilor lor, sunt realizate doar dacă acestea sunt aliniate cu interesul celui care ”ne plateste salariul”. 

Prioritizarea nevoilor factorilor interesați

Teoria factorilor de interes este extrem de fluida si plină de ethos atunci când vorbește de integrarea nevoilor factorilor interesați, dar în practică nu o să găsim nevoile factorilor interesati aliniate și ”one size fits all”. Realitatea ne arată că nevoile sunt diverse și ridică pentru organizație o serie de intrebari: Cum prioritizăm factori interesați? Care sunt instrumentele de luare a deciziei? Care sunt limitele și limitarile organizatiei?

Nu există în acest moment un algoritm care să ne arate cum mamagerii ar trebui să iși aloce timpul, resursele și energia, teoria ne arata doar directiile principale si nu ne oferă rețeta universală. 

Teoria factorilor interesati, pe cat de virtuoasă și idealistă, pe atât îi lipsește ancorarea in realitate, in costuri alocate, nevoia de a prioritza cui îi răspundem ca și organizație ( e utopic să cred că ne putem adresa tuturor), in relația dintre inputul pe care organizația il oferă și outputul pe care speră să îl primeasca, translatat in loialitatea consumatorului ca rezultat al alocării resurselor.

Problema care apare este, nu dacă ci cum se poate implementa și aplica acest principiu, prin care organizațiile recunosc și actionează având la baza obligațiile si responsabilitatile care le revin. Cum această teorie poate răspunde cu adevărat provocărilor succesului?

 

Bibliografie

Cărți

Phillips, R., Robert; Edward Freeman (2003). Stakeholder Theory and Organizational Ethics. Berrett-Koehler Publishers. ISBN 1576752682.
Freeman, R. Edward (1984). Strategic Management: A stakeholder approach. Boston: Pitman. ISBN 0273019139.
“The Stakeholder Corporation”, David Wheeler and Maria Silanpaa, Publisher: Financial Times/Prentice Hall (November 25, 1997), ISBN-10: 027362661,  ISBN-13: 978-0273626619
Winn, M.I. 2001. “Building Stakeholder Theory with a Decision Modeling Methodology”, Business & Society, 40: 133-166.
Ethics and Stakeholder Management, Business & Society, Carrol & Buchholtz, pg 70

Articole din Jurnale

Phillips, Robert A.,Stakeholder Legitimacy. Business Ethics Quarterly, Vol. 13, No. 1, pp. 25-41. Disponibil la  at SSRN: http://ssrn.com/abstract=663705
R. Eduward Freeman, Andrew C., Wicks, Bidham Parmer,  Stakeholder theory and ”The Corporate Objective Revisited”, Organization Science, Vol. 15, NO3, May –June 2004, pg 364 - 369

Pagini web

http://www.businessdictionary.com/definition/stakeholder.html
http://e.wikipedia.org/wiki/Stakeholder_theory